joi, 24 septembrie 2015

Despre Maratonul Piatra Craiului



Ieri, 23.09.2015, am vazut proiectia filmului “MPC – Flying on the rocks”, care a avut loc intr-o sala de escalada, in Bucuresti. Ceea ce am trait ieri poate fi foarte usor comparat cu ceea ce simt atunci cand merg la biserica, la Sfanta Liturghie. Incercand sa ma concentrez la ceea ce se intampla, mintea imi fugea uneori in alta parte, fiind deranjat cand de zgomotele exterioare, cand de oamenii ce treceau printre randuri, cand de telefonul mobil.

Filmul despre Maratonul Piatra Craiului (MPC) este emotionant. Este cu si despre oameni pasionati de alergarea pe munte si iubitori ai muntelui. Dupa terminarea filmului, Lucian Clinciu, organizatorul MPC ne-a spus cateva cuvinte. A vorbit precum in preot, plin de har. A vorbit din suflet. Cuvintele lui au fost dure, dar adevarate. La sfarsit, asa cum credinciosii stau la rand sa primeasca anafura, am primit si noi de la Lucian cate un CD cu acest film.  


         Lucian este un marturisitor. Din punctul meu de vedere, el nici nu ar trebui sa vorbeasca. Tot ceea ce face el, este o marturie vie a relatiei intime pe care o are cu natura in general si cu muntele in mod special. Probabil tocmai de aceea am simtit precum un soc cuvintele lui. Un om care traieste o relatie vie (cu natura sau cu Dumnezeu), nu are cum sa nu miste inimile si mintile oamenilor care il asculta. Asemenea lui Lucian, au fost si marturisitorii de credinta. Minunile sfintilor constituie, spre exemplu, o manifestare, o marturie a unei relatii personale si adevarate cu Dumnezeu. In secolul trecut, intr-o perioada atat de tulbure si apasatoare pentru Biserica, au trait oameni care au fost, sunt si vor fi, repere pentru orice cautator onest de Dumnezeu. Cand spun cautator nu ma refer la cautarea unor argumente, deoarece “religia nu poate fi inteleasa decat prin traire”, dupa cum spunea Parintele Pavel Florensky. As putea aminti aici doar cateva nume (pentru mai multe detalii, vezi Adrian Lemeni, Apologetica ortodoxa, vol II):
- Arhiepiscopul Luca al Crimeei a fost deopotriva chirurg si preot. Intrebat fiind la un moment dat “cum este posibil ca dumneavoastra sa credeti in Dumnezeu parinte chirurg? L-ati vazut vreodata pe Dumnezeul dumneavoastra?”, parintele a raspuns: “Pe Dumnezeu, intr-adevar nu L-am vazut niciodata, dar am facut operatii pe creier si nu am vazut minte acolo inauntru. Si nici constiinta nu am vazut!”
- Parintele Dumitru Staniloae, sublinia faptul ca transmiterea credintei nu se face printr-o cultura sau stiinta impresionanta, ci este favorizata de intalnirea concreta cu un om care exprima certitudinea si puterea de viata a credintei. Certitudinea din altul naste certitudinea in noi.
- Parintele Ilarion Felea, arata ca in fata asaltului fortelor intunericului asupra credintei exista o singura solutie, si anume depasirea inselarii cere se face prin amanare: “Frate draga, trezeste-te, reculege-te! Astazi! Astazi incepe viata cea noua. Astazi e calendarul lui Dumnezeu. Maine e calendarul Satanei. Acum, desteapta-te cela ce dormi si te va lumina Hristos” 
           
      Prin felul lui de a trai, Lucian inspira, motiveaza si ii lumineaza pe cei din jurul sau. Pilda amintita de el in discursul sau merita a fi amintita: Un fermier castiga mereu, cu recoltele sale, la concursurile la care participa. Dorind sa afle mai multe despre acest fermier, un jurnalist l-a vizitat si, spre surprinderea sa, l-a gasit impartind semintele sale cele mai bune vecinilor sai. L-a intrebat de ce face asta? Raspunsul fermierului a fost neasteptat: Impart semintele mele si vecinilor mei, pentru ca daca ei vor avea pamantul arat si ingrijit, eu nu voi fi inconjurat de buruieni si astfel pamanturile mele vor putea da in continuare cele mai bune recolte!
          
      Prin intermediul Maratonului PiatraCraiului, Lucian nu face nimic altceva decat sa imparta semintele sale cele mai bune. El pune cate o samanta in sufletul participantilor, alergatori si voluntari deopotriva.
           
     Voi merge si in acest an la Zarnesti, pentru a participa la cea de-a X-a editie a acestui concurs, in primul rand pentru a marturisi relatia de prietenie care exista intre mine si Lucian, pentru a marturisi ca iubesc muntele, ca sunt un alergator montan, dar si pentru a fi in comuniune cu ceilalti participanti. Impreuna suntem o mare familie!


      In al doilea rand, voi fi prezent la standul Cozia Mountain Run, un concurs care a luat nastere datorita samantei sadite de Lucian in mine de-a lungul anilor, prin participarea mea la MPC. Poate nu voi fi tot timpul la stand, dar important este sa fiu prezent acolo, asemenea lui Marian care a venit ieri si a ramas doar cateva minute la inceputul filmului, dar care mi-a dat revista Alerg sau precum Catalin, care a ajuns abia la sfarsitul filmului, venind cu greu de la Constanta, dar care i-a adus lui Lucian, in dar, un pumn de scoici de la malul marii.  
  



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu